Obsolescenta omului. Volumul I. Despre suflet in epoca celei de-a doua revolutii industriale Gunther Anders

Cumpara Obsolescenta omului. Volumul I. Despre suflet in epoca celei de-a doua revolutii industriale Gunther Anders de pe carturesti.ro, la pretul de 39,⁵⁰ lei.

Prima revoluție industrială de la mijlocul secolului al XIX-lea constă, în opinia lui Anders, în emergența principiului tehnic după care se ghidează activitatea omului: a produce,cu ajutorul mașinilor, alte mașini sau piese tehnice. A doua revoluție industrială se petrece atunci când omul devine un simplu mijloc sau instrument în producerea mașinilor de către mașini. Iar a treia revoluție industrială, care marchează tendința lumii de a se tehniciza și a tehnicii de a deveni lumea însăși, instaurează posibilitățile tehnice ca imperative de realizare: ceea ce e posibil tehnic, e automat legitim și trebuie obligatoriu pus în practică. Din acest punct de vedere, exemplele lui Anders se referă la bomba atomică, inseminarea artificială, clonajul,ingineriile umane de tot felul (biologice și genetice). Libertatea omului și poziția sa centrală în cadrul lumii devin astfel obsolete, locul lor fi ind luat de tehnică și de procesul ei de autonomizare în raport cu creatorul uman. Prin urmare, facultatea de producere a omului depășește, prin realizările sale, imaginația, sensibilitatea și capacitatea acestuia de a înțelege ceea ce a produs. Anders numește refl ecțiile saleasupra facultăților dezintegrate, necoordonate ale omului, filosofie a decalajului.(Nicoleta Szabo) Günther Anders (născut Günther Sigmund Stern în 1902, Breslau/Wroclaw și decedat la Viena, în 1992), gânditor, jurnalist şi activist german. A crescut într-o familie de intelectuali iudeo-germani asimilaţi, părinţii săi, Clara şi William Stern, având contribuţii importante la dezvoltarea psihologiei. Studiază filosofia şi istoria culturii cu Panofsky și Cassirer, apoi filosofia cu Heidegger şi Husserl, sub conducerea celui din urmă obţinând doctoratul în 1923. Lucrează în Germania ca jurnalist. În 1933 emigrează la Paris împreună cu prima sa soţie, Hannah Arendt, apoi în Statele Unite, înainte de a se stabili definitiv la Viena, în 1950. De o verticalitate morală rar întâlnită, refuză cariera academică şi o lasă în plan secund pe cea de scriitor şi critic literar, pentru a se implica, în calitate de activist şi jurnalist, în combaterea celor mai mari ameninţări la adresa umanităţii, bomba atomică şi războiul. Critic lucid al societăţii occidentale şi fin analist, câştigă o notorietate târzie, cărţile sale cele mai importante fiind astăzi mai cunoscute decât în timpul vieţii sale. Lucrări principale: Die Antiquiertheit des Menschen [Obsolescenţa omului, traducere Lorin Ghiman, Tact, 2013] (1956/1980) Philosophische Stenogramme [Stenograme filosofice, traducere de Roxana Melnicu, Tact, 2013] (1965) Die atomare Drohung. Radikale Überlegungen [Ameninţarea atomică. Reflecţii radicale] (1981) Mensch ohne Welt. Schriften zur Kunst und Literatur [Om fără lume. Scrieri despre artă şi literatură] (1984)