De la Durga puja la lumea lui Kalidasa. Emisiuni Radiofonice Amita Bhose

Cumpara De la Durga puja la lumea lui Kalidasa. Emisiuni Radiofonice Amita Bhose de pe carturesti.ro, la pretul de 14,⁴⁵ lei.

în anii 1990 si 1991, la Radiodifuziunea Românã, între orele 9:00 si 10:00, alãturi de glasul cu un dulce accent moldovenesc al realizatorului emisiunii Rãspundem ascultãtorilor, domnul Emil Burlacu, se auzea, uneori, pentru câteva minute, o altã voce, "melodioasã, în alto, sigurã, cu grijã în rostire, dar nicidecum alteratã de ostentatie", dupã cum avea s-o caracterizeze gazda sa. Vocea Amitei Bhose. Bineînteles, nu aveau cum sã treacã neobservate scurtele sale interventii sale radiodifuzate. Scrisorile ajunse la redactie, pe numele domniei sale - si care i-au parvenit prin grija domnului Emil Burlacu, reproducând si noi aici, în facsimil, douã astfel de mesaje - mãrturisesc entuziasmul si curiozitatea ascultãtorilor. De asemenea, reproducem si o scrisoare a criticului Constantin Ciopraga, care nutrea pentru Amita Bhose multã pretuire, o pretuire reciprocã, de altfel. Amita Bhose era un nume bine cunoscut si cu un loc aparte în rândul literatilor, al mediului universitar, publicul larg însã era mai putin familiarizat cu activitatea domniei sale. De aceea, românii, iubitori dintotdeauna ai Indiei, tocmai iesiti de sub Cortina de Fier si încã tânjind dupã India cea îndepãrtatã si magicã - cãci visul multora de a cãlãtori abia mai târziu avea sã fie împlinit - au descoperit-o cu uimire si bucurie pe mesagera venitã tocmai de la Gangele mãret si stabilitã aici din dragoste pentru opera lui Eminescu. Locuia deja de 20 de ani în România, predând la Universitate limba lui Tagore - bengali - si limba zeilor - sanscrita, contribuise cu studii importante la istoria eminescologiei, fãcuse cunoscutã cultura românã în India prin traduceri, articole, interviuri si acelasi lucru procedase în România cu cultura indianã autenticã' S-ar fi putut crede cã dacã acest lucru fusese posibil în anii comunismului, Revolutia avea sã aducã un nou suflu studiilor indiene. Și desi unora s-ar putea sã li se parã cã fragmentul de mai jos, dintr-un memoriu fãcut de Amita Bhose nu ar avea relevantã pentru subiectul cãrtii de fatã, sã ne fie permis sã-i contrazicem, deoarece climatul de presiune, încercãri de umilire, de îndepãrtare din corpul profesoral exact în perioada când se difuzau emisiunile radiofonice - 1990-1991 - si-au pus amprenta asupra sãnãtãtii Amitei Bhose. Stresul, timpul petrecut cu memorii, cu audiente - când orice altã Universitate din lume ar fi fost onoratã s-o aibã pe Amita Bhose ca profesor - i-au mãcinat sãnãtatea, grãbindu-i sfârsitul. "La începutul anului universitar 1972-1973, când eram doctorandã la Facultatea de românã, mi s-a oferit sã tin un curs facultativ de limba si literatura bengali la catedra respectivã, unicã în România. Pe atunci catedra a fost condusã de prof. Cicerone Poghirc, care ulterior a plecat din tarã. Desi mi s-a spus cã fac cinstea Universitãtii, am considerat cã cinstea a fost de partea mea. Am crezut cã voi putea pregãti specialisti care vor continua munca mea. Am visat cã studentii mei vor traduce nemijlocit operele lui Rabindranath Tagore, atât de îndrãgite aici, din bengali în românã. Vor traduce operele marilor scriitori români în bengali, pentru care vor gãsi o piatã la Calcutta, unde traducerile mele din Eminescu, Caragiale, Sadoveanu si altii au creat un interes în literatura românã. Indiferent de dimensiunea si populatia Indiei, bengali a reprezentat singura cale a comunicãrii între cele douã culturi - românã si indianã. Este si unica limbã a celor peste o sutã de milioane de oameni din Bangladesh. Atunci am început sã predau în calitate de colaborator si asa am continuat pânã în 1978. Dupã obtinerea titlului de doctor în filologia românã cu tema "Influenta indianã în gândirea lui Eminescu" (publicatã ulterior cu titlul Eminescu si India), am beneficiat de o bursã post-doctoralã, tot a guvernului român, pentru a stabili textul manuscrisului eminescian de gramatica sanscritã, în vederea încadrãrii sale în volumul XIV al Operelor poetului (Ed. Academiei). în februarie 1977 am solicitat domiciliul stabil în România, fãrã de care nu puteam sã primesc nici un post, nici un spatiu locativ. Dupã ce au fost rezolvate problemele legate de sederea mea în România, am fãcut, în 1980, demersurile necesare pentru a înfiinta un curs de limba si literatura bengali ca o disciplinã oficialã. Este în afara oricãrei discutii faptul cã nu poti scoate specialisti dintr-un curs facultativ cu regimul de douã ore pe sãptãmânã. Decanul Facultãtii de limbi strãine de atunci, dl. prof. Paul Miclãu, l-a recomandat chiar ca o disciplinã principalã, rugându-mã în repetate rânduri sã solicit sprijinul Ambasadei indiene. Ambasada Indiei, si apoi ambasada Bangladeshului, mi-au dat concursul. Ministerul învãtãmântului din România a aprobat propunerea în principiu, dar nu i s-a dat curs atunci, din motive economice. La aceastã Universitate a existat disciplina oficialã de limba hindi. A fost înfiintatã probabil în 1967, în cadrul colaborãrii cu guvernul indian si ca atare a fost condusã totdeauna de cãtre profesorii invitati din India. Dumnealor au predat în englezã. Atât pentru cursuri facultative de sanscritã si bengali cât si pentru cele oficiale de civilizatia indianã si estetica indianã destinate studentilor de la hindi, am folosit limba românã ca mijloc de predare. Nu stiu de ce Sectia de limbi indiene a fost handicapatã de la bun început. N-au existat materiale didactice. Cãrtile de hindi si bengali, între care Operele lui R. Tagore în 30 de volume, donate de guvernul indian, au fost puse sub lacãt