Zeflemeaua Tudor Bratescu

Cumpara Zeflemeaua Tudor Bratescu de pe carturesti.ro, la pretul de 69,⁰⁰ lei.

„Dacă de obicei omul vine la judecata istoriei, iată că aici, în romanul lui Tudor Brătescu, vine istoria la judecata omului. De fapt, vin istoriile. Cea mare, în care planeta e aprinsă de două războaie mondiale. Şi cea mică, desfăşurată în interbelicul românesc al patimilor politice, al complicaţiilor de familie, al rosturilor şi prejudecăţilor obşteşti, al aspiraţiilor şi deziluziilor. Medicul Gogu Slăvescu, protagonistul acestui roman-fluviu, trece de la fierberea frontului la siguranţa relativă a unui cabinet privat şi apoi la conducerea unei primării de urbe mică. Viaţa lui se desfăşoară în triunghiul Alexandria–Bucureşti–Văleni şi e un carusel de emoţii, surprize, regăsiri, decepţii, iubiri şi vinovăţii. Fanatic al igienei şi poreclit «Vespasian» în urma ambiţiei de a construi o latrină pe linia frontului în Primul Război Mondial, medicul Slăvescu practică o filozofie a igienei infuzată de umor, înţelepciune cotidiană şi înţelegere a semenilor. E igiena trupului, dar şi a conştiinţei, chiar dacă în calea fiecăruia se ivesc cumpene, momente de slăbiciune sau răzgândiri. E igiena privitului atent în oglindă, a refuzului de a face compromisuri şi-a puterii de a te indigna când le fac alţii, fie ei carne din carnea ta. Gogu Slăvescu e un om cu alunecări şi rătăciri, cu şovăieli şi momente de furie, însă păstrează un înviorător nivel de autoexigenţă. Viaţa lui e cheia care deschide uşa unei cronici de familie placate pe dodecafonia (sau poate dodecacofonia) politică dintre războaie. E o cronică vie, pe rând dramatică şi spumoasă, în care apar personaje conturate cu mână de povestitor versat. O cronică pe care o citeşti oftând sau clătinând din cap, cu lacrimă sau cu zâmbet, în funcţie de felul cum se joacă vântul prin trestiile gânditoare.“ (Radu PARASCHIVESCU) „Se luminase, şi Slăvescu privea cu foame copacii şi spărturile albastre dintre norii întunecaţi. Bănuia pe unde vine drumeagul şi pândea apariţia preotului. Apoi avu o străfulgerare care-l făcu să chicotească. Găsise ce avea să-i spună. Îi va povesti de tatăl lui, care, pe patul de moarte, îi spusese că pe frate-său, Virgil, visase să-l facă popă. Dar după ce Dumnezeu îi luase copilul, se hotărâse să-l scoată pe Gogu doctor. Să-i apere pe oameni de Dumnezeu şi de dracu’. Fără deosebire. Deodată zâmbetul condamnatului pieri. Taică-său fusese un naiv. Dumnezeu şi dracu’ se cuibăriseră în oameni, şi el nu putea face nimic ca să-i scape pe bieţii posedaţi. «La dracu’ cu preotu’!» Nu era vreme să-şi plângă de milă şi nici să găsească justificări. Prefera să mai rătăcească în anii trecuţi: auzea doar pocnetele sticlelor de şampanie şi ale focurilor de artificii. O detunătură zdruncină grajdul, şi simţi suflul trecând printre ţambre. Urmă îndată o altă explozie mai îndepărtată. Caporalul începu să strige şi doctorul se ghemui. Voia să fie lăsat cu sărbătorile lui trecute. Nici măcar nu încercă să-i potolească pe cei doi camarazi de temniţă care răcneau după ajutor. Se zbăteau ca nişte sticleţi în colivie, îngroziţi că un obuz i-ar putea lipsi de plutonul de execuţie. Apoi caporalul împinse uşiţa ţarcului şi soldatul îl urmă afară. Slăvescu îi privea prin crăpătură, aşteptând să-i vadă seceraţi de gloanţe. Abia după ce fugarii dispărură, se ridică şi el. Se urni parcă neîncrezător spre ieşire. Privi câmpul alb, trecu pragul, încremeni cu un zâmbet în colţul gurii. Rupse un ţurţure şi-l ronţăi. O pisică cenuşie îl privea dintre dărâmături. S-au cercetat îndelung, după care ea s-a apropiat mieunând şi i s-a frecat de picior.“